Acest site este administrat de către BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL.
Accesul la acest site este guvernat de
termenii si condiţiile de utilizare detaliate mai jos.
Toate drepturile, inclusiv drepturile de autor şi drepturile asupra bazelor de date, cu privire la acest
website şi la conţinutul său, sunt deţinute sau licenţiate de către BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL în
conformitate cu prevederile legale aplicabile ori cu permisiunea deţinătorului drepturilor de
autor.
Nu aveţi dreptul de a copia, reproduce, republica, descărca, posta, emite sau transmite niciun
fel de text, imagine, grafică, logo, ilustraţie, buton, simbol sau selecţia lor ori modul în care acestea
sunt dispuse, nici codul-sursă ori programele asociate, pentru niciun scop public ori comercial, fără
acordul prealabil, exprimat în scris, al BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL sau al deţinătorului drepturilor de
autor.
Nu aveţi dreptul de a adapta, modifica ori crea niciun material sau informaţie conţinute în
acest site, nici de a le utiliza în orice scop, cu excepţia utilizării personale, non-comerciale. Sunteţi de
acord să utilizaţi acest site doar în scopuri legale.
BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL îşi rezervă
dreptul de a utiliza în scopuri proprii orice fel de materiale trimise prin intermediul acestui site,
inclusiv texte şi imagini – fie pe acest site, fie în orice altă formă, inclusiv pentru scopuri publicitare.
BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL îşi rezervă dreptul de a monitoriza materialele trimise şi de a le modifica
ori respinge.
Încercăm să furnizăm informaţii corecte, complete şi actualizate. Cu toate acestea, prin utilizarea acestui
site sunteţi de acord cu termenii şi condiţiile prezentate aici, care intră în vigoare începând cu momentul
primei accesări de către dumneavoastră a acestui site. Prin utilizarea acestui site de către un minor având
vârsta sub 14 ani, dumneavoastră, în calitate de reprezentant legal al său, vă exprimaţi acordul la această
utilizare şi consimţiţi la respectarea termenilor şi condiţiilor, în numele minorului, începând cu data
primei utilizări a site-ului de către minor. De asemenea, prin utilizarea acestui site, dumneavoastră, în
calitate de minor având vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, vă exprimaţi acordul şi consimţiţi la
respectarea termenilor si condiţiilor, iar dumneavoastră, în calitate de ocrotitor legal al său, vă
exprimaţi acordul la această utilizare şi consimţiţi ca el să se oblige la respectarea termenilor şi
condiţiilor, începând cu data primei utilizări a site-ului de către minor.
Fără a aduce atingere
drepturilor dumneavoastră garantate de lege, acest site şi toate informaţiile, inclusiv, fără a se limita
la, textele, numele, imaginile, pozele, siglele, linkurile, simbolurile şi orice alte materiale, sunt
furnizate ca atare, doar în măsura în care sunt disponibile şi fără nicio declaraţie de garanţie sau
aprobare, explicită ori implicită. În special, nu garantăm în niciun fel corectitudinea ori integritatea
informaţiilor furnizate pe acest site; de asemenea, nu declarăm şi nu garantăm acurateţea sau caracterul
complet al informaţiilor furnizate pe acest site şi nu garantăm că utilizarea acestui site va fi
neîntreruptă şi fără erori ori că site-ul şi serverele pe care este găzduit nu prezintă disfuncţionalităţi
ori nu sunt infectate cu viruşi informatici.
În limita maximă permisă de lege, BUSINESS DEVELOPMENT
TEAM SRL nu va fi răspunzător în niciun caz, faţă de nicio persoană pentru niciun fel de pierderi ori daune
suferite ca urmare a utilizării oricăror informaţii sau produse prezentate pe acest site, inclusiv, fără a
se limita la daunele indirecte ori incidentale, sau orice fel de daune survenite în urma utilizării sau
imposibilităţii de utilizare, pierderii de informaţii sau de profituri, fie în temeiul răspunderii
contractuale sau a răspunderii bazate pe neglijenţă sau pe alte acţiuni vătămătoare, rezultând din sau în
legătură cu utilizarea acestui site.
Prin derogare de la orice alte prevederi din aceşti termeni şi
condiţii, în măsura maximă permisă de lege, nu vom fi responsabili pentru funcţionalitatea ori
disponibilitatea acestui site.
BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL nu declară, nu garantează, nu aprobă şi nu îşi asumă niciun fel de responsabilitate cu privire la site-urile externe care conţin linkuri către acest site sau către care pot exista linkuri în acest site. Niciun site extern pe care îl vizitaţi prin accesarea unui link din acest site nu se află sub controlul BUSINESS DEVELOPMENT TEAM SRL, iar vizitarea site-ului extern se face pe răspunderea dumneavoastră.
Termenii şi condiţiile prezentate aici vor fi guvernate de şi interpretate în conformitate cu legislaţia
română. Orice fel de dispute născute în legătură cu aceşti termeni şi condiţii vor fi supuse deciziei
instanţelor competente din România.
În cazul în care oricare dintre aceşti termeni va fi stabilit ca
fiind ilegal, ineficace ori inaplicabil, din cauza legislaţiei oricărui stat sau ţară în care aceşti termeni
urmează să se aplice, acesta va fi eliminat din prezenţii termeni şi condiţii. Celelalte prevederi vor
rămâne aplicabile integral şi vor continua să fie obligatorii şi executorii pentru părţi.
BUSINESS
DEVELOPMENT TEAM SRL îşi rezervă dreptul de a modifica oricare dintre aceşti termeni şi condiţii oricând,
prin postarea on-line a modificărilor.
Dacă nu sunteţi de acord cu aceşti Termeni şi condiţii şi/sau cu modificările aduse lor, vă rugăm să încetaţi folosirea acestui site imediat.